Introducere
Nu mai este o noutate pentru nimeni subiectul despăgubirilor acordate în privința imobilelor preluate în mod abuziv în perioada comunismului. Totuși, la 20 de ani de la adoptarea Legii nr. 10/2001, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților încă se luptă să soluționeze miile de dosare înregistrate, care parcurg acest ”traseu intern” cunoscut doar de către reprezentanții autorității.
În realitate, aceste dosare sunt soluționate mult cu depășirea termenului de 60 de luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar titularii dreptului sunt privați în mod abuziv de despăgubirile cuvenite, fără nicio posibilitate reală de sancționare a statului român.
Greșeală sau Rea Credință?
Soluționarea dosarelor se finalizează cu emiterea deciziei de compensare care, surpriză, în majoritatea cazurilor este incorectă din punct de vedere al cuantumului punctelor de despăgubire acordate. De ce se întâmplă asta? Nu putem decât să credem că ANRP-ul ori dă dovadă de rea credință, ori ca simpla consultare și aplicare a unei grile notariale corecte este ceva foarte dificil… Cert este că noi am întâlnit doar „greșeli” făcute în defavoarea persoanei care solicită despăgubirile.
Concret, din practica recentă a societății noastre de avocatură, amintim situația unui client, în care ANRP-ul prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizii de despăgubire întemeiate pe grila notarială din 2013, deși ar fi trebuit sa aplice grila notarială din 2019.
Nimic deosebit până aici, nu? Au greșit… ce să-i faci? Au mult de lucru.
Însă în respectivele decizii nici măcar grilă notarială din 2013 nu era respectată, ANRP aplicând valori cu mult mai mici decât cele care erau prevăzute în respectivă grilă.
Cu alte cuvinte, nici aritmetica nu este „prietena” ANRP sau, oare??? să nu fi fost o greșeală?
Va lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluzia cu privire la natura injustiției săvârșite de ANRP atât timp cât nici ca urmare a demersurilor noastre amiabile sau cu ocazia răspunsurilor la contestațiile formulate, ANRP nu a admis că, măcar pentru anul 2013, calculele erau greșite.
Anularea deciziilor nelegale nu este suficientă pentru a se face dreptate
În fine, după ce am contestat deciziile emise nelegal și am obținut anularea acestora, am reușit să schimbăm grila din 2013 cu cea din 2019 și, în consecință, să obținem în plus o diferență de aprox. două milioane de lei față de ceea ce fusese acordat inițial.
Tot acest demers judiciar s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ doi ani.
Pentru cine nu știe, precizăm faptul că despăgubirile se acordă în cinci tranșe anuale, adică pe parcursul a cinci ani de la momentul depunerii cererii de valorificare a titlului de plată.
Însă, clientul rămâne prejudiciat de faptul că, în loc să își primească despăgubirile începând cu anul 2020 (anul emiterii deciziilor nelegale), acestea vor fi primite, probabil, începând cu anul 2022.
În acest caz, vine întrebarea firească: cum poate fi despăgubit clientul pentru acțiunea prejudiciatoare a ANRP/CNCI?
Este evident că acesta ar fi trebuit să înceapă să primească plățile în anul 2020, iar în anul 2022 să ajungă la primirea tranșei numărul trei din totalul celor cinci.
Este ANRP responsabilă pentru greșelile sale?
Răspunsul este evident, afirmativ. ANRP nu poate fi deasupra legii și a principiilor de drept.
Apreciem că fiind imperios ca ANRP să plătească despăgubiri atunci când face greșeli la fel că orice subiect de drept din lume, nu doar din România.
În cazul evocat de noi, ANRP ar trebui să efectueze de urgență plata tranșelor care ar fi fost scadente dacă ANRP nu ar fi emis decizii nelegale. Actualizarea cu indicele de inflație și dobânzile legale ar trebui, de asemenea, plătite.
Altfel, această instituție este pur și simplu stimulată să nu respecte legea pentru că oricum, în mod aparent, nu răspunde pentru daunele produse.
Care este soluția?
Din păcate, legislația specială în domeniul despăgubirilor ANRP practica judecătorească internă nu pare să evolueze în sensul sancționării statului român pentru întârzierea în emiterea deciziei corecte, fiind respinse constant cererile de acordare a dobânzii legale sau cererile de daune pe motiv că legea nu prevede acordarea acestora, iar astfel se încearcă eludarea ei.
În primul rând, această legislație ar trebui pusă în acord cu principiile de drept aplicabile tuturor. Acest lucru este necesar chiar dacă o lege specială nu poate modifica principii de drept, tocmai pentru a nu mai crea probleme de aplicare.
Pe de altă parte, CEDO pare singurul organism care într-o măsură mai mare sau mai mică, tinde să restabilească ordinea de drept și acordă despăgubiri atunci când dreptul intern eșuează.
Instanțele judecătorești ar trebui să aplice principiile CEDO și să se detașeze de caracterul suveran și intangibil al statului, și să țină cont de faptul că, în fața legii, cu toții suntem egali, iar atunci când o autoritate publică care reprezintă interesele statului român greșește în exercitarea activității, această trebuie să fie sancționată.
În final, soluția este că eventualele cererile de despăgubiri să se promoveze și, în măsura în care instanțele românești nu vor da câștig de cauza, lupta trebuie continuată la CEDO unde există posibilitatea unei despăgubiri.
Sora și Asociații lucrează deja la cereri în acest domeniu care tind să restabilească ordinea de drept încălcată de ANRP sau de o legislație care nu respectă un principiu elementar potrivit căruia greșeala se plătește.
Radu Sora, Managing Partner SORA & ASOCIAȚII
Corina Florea, Associate SORA & ASOCIAȚII
