Sub argumentul eticii în practicarea profesiei, avocatului i se cere să își lipsească de esență rolul de apărător, să devină judecător și procuror, ba chiar să refuze să acorde apărarea justițiabilului.
În același timp, instituțiile statului pot lua orice decizii sau face orice apărări fără amenințarea eticii prost înțelese.
Pot lua decizii de despăgubire hilare, ANAF te poate forța să plătești ce nu datorezi, primăriile emit acte nelegale, ministerele își ignoră problemele și nimeni nu răspunde pentru nimic.
De asemenea, nici procurorul nu este învinuit că nu are etică profesională și nu prezintă probe în apărare. Poate denatura probele, poate influența martorii, etc. și nimeni nu răspunde pentru nimic.
În fine, judecătorului nu i se impută stările în care are prejudecăți, se antepronunță, este dezechilibrat sau greșește flagrant.
Pentru că nu-i așa, doar el poate greși, deoarece tot sistemul de drept presupune și asumă existența greșelii cât timp este organizat pe mai multe nivele de jurisdicție.
În cele din urmă doar Avocatul rămâne prima țintă a tuturor, care nu poate greși niciodată, fiind condamnat să nu greșească, să fie competent și „etic”, uitându-se că astfel se lovește în justițiabil, cel care vine să își caute dreptatea cu ajutorul tuturor profesioniștilor dreptului.
În final, este și desconsiderată munca avocatului, singurul care nu primește nimic gratis de la stat, are o grămadă de cheltuieli, de deplasare, cazare, energie electrică, softuri, salarii, impozite, care plătește impozite pentru fiecare leu pe care îl încasează și care nu are certitudinea zilei de mâine și nici a unei pensii privilegiate.
Concluzia este totuși că toate aceste lucruri trebuie aduse la cunoștința publicului larg, nu doar a partenerilor din justiție pentru a încerca să schimbăm o percepție greșită asupra avocatului și pentru a ne recâștiga un loc demn la masa înfăptuirii justiției.
Av. Radu Sora
Managing Partner SORA & ASOCIAȚII
