Ceea ce trebuia să ne ușureze munca…
Zilele trecute mi-a atras atenția o postare a unei colege avocat, Andreea Memet, care sublinia faptul că „«marea digitalizare» a instituțiilor publice pare să fi produs, paradoxal, efectul invers. Instanțe, ONRC, ANCPI, primării, ANAF – și lista poate continua – au involuat administrativ”.
„Avem platforme, conturi, semnături electronice și formulare online. Totuși, procedurile au devenit mai greoaie, termenele mai imprevizibile, iar comunicarea cu instituțiile este uneori aproape imposibilă.”
„Am digitalizat interfața, dar am complicat procedura. Iar când sistemul informatic nu funcționează, descoperim că nici vechile mecanisme nu mai sunt disponibile.”
Și astfel readuc în discuție ceea ce am mai susținut și referitor la disfuncționalitatea serviciilor ANCPI: ce alternativă avem, ce se întâmplă când sistemul cade?
ANCPI: aproape trei luni fără Geoportal
La aproape trei luni de la atacul ransomware anunțat pe 14 iulie 2026, ANCPI nu și-a revenit complet. e-Terra a fost repornită etapizat din 11 august, dar numai pentru personalul ANCPI/OCPI, notari, cadastriști, experți judiciari și executori.
Pentru public, Geoportalul, RTI, MyEterra, Registrul proprietarilor și Titlurile de proprietate rămân oprite. Ultimul comunicat oficial privind repornirea datează din 20 august 2026; de atunci, instituția nu a mai oferit un calendar[1].
Relevant pentru discuția de față este altceva: cât timp sistemul a fost căzut, ANCPI a improvizat. Cererile depuse la ghișeu, prin poștă sau curier au fost marcate cu data și ora primirii, urmând să fie introduse ulterior în registrul electronic cu păstrarea rangului. Extrasele valabile au fost prelungite prin decizie a directorului general. Soluțiile sunt rezonabile, dar au fost găsite din mers, prin acte interne, nu printr-o procedură legală de continuitate prevăzută dinainte în Legea nr. 7/1996.
Cu alte cuvinte, alternativa a existat doar pentru că cineva a inventat-o în timpul crizei. Iar o parte din servicii, cum este Geoportalul, nu a avut nicio alternativă.
ONRC: 39 de milioane de euro pentru un serviciu mai lent
Registrul Comerțului a lansat la 1 august 2024 portalul myportal.onrc.ro, o investiție de 187 de milioane de lei, circa 39 de milioane de euro. Promisiunea era înființarea unei firme în 24 de ore.
La lansare, portalul nu era accesibil nici pentru bănci. În perioada de testare au fost vizibile CNP-uri și contracte de închiriere ale firmelor. Angajații ONRC au fost chemați să soluționeze fizic, peste program, cererile primite prin platforma digitală, iar Ministerul Justiției a trimis corpul de control. Contractele fuseseră deja plătite integral[2].
Au trecut mai bine de doi ani. Pentru practicianul care lucrează zilnic cu registrul, serviciul funcționează în continuare mai prost decât înainte de iulie 2024: mai mulți pași, mai multe respingeri formale, mai puțină predictibilitate. Iar interlocutorul uman care putea lămuri o problemă într-un minut a fost înlocuit de un formular.
Instanțele: dosarul pe care nu-l mai poți urmări
În instanțe, digitalizarea a mutat comunicarea pe e-mail, portaluri și dosare electronice. Procedurile nu au devenit însă mai rapide, ci mai greoaie.
Cererea trimisă electronic intră într-un flux pe care avocatul nu îl mai vede. Nu știi dacă a fost înregistrată, repartizată sau atașată la dosar până când apare sau nu apare pe portal. Dispariția contactului cu persoane reale, grefierul sau registratorul care confirmau pe loc o situație, a eliminat orice control al părții asupra fluxului propriului dosar.
Rezultatul este paradoxal: mai multă tehnologie, mai puțină transparență procedurală.
e-UNBR: învățăm ceva din ANCPI?
Profesia noastră urmează să intre în aceeași logică. Platforma e-UNBR, finanțată prin POCIDIF (SMIS 346382), a fost lansată public la 28 aprilie 2026[3]. Licitația pentru dezvoltare, securitate cibernetică și echipamente are o valoare estimată de circa 17,7 milioane lei[4].
Obiectivul declarat este legitim: un sistem unitar pentru cele 42 de barouri, care să gestioneze digital desemnările din oficiu și asistența judiciară, interconectat cu ECRIS V și ROeID. Proiectul tehnic vorbește de cel puțin 350.000 de desemnări pe an. Platforma va fi găzduită exclusiv în cloudul guvernamental, adică exact infrastructura în care a fost mutată e-Terra după atac.
Paralela cu ANCPI este directă. Și e-Terra era „sistemul unic”. Când a căzut, nu a existat o procedură legală de rezervă, iar soluțiile au fost improvizate prin decizii interne, după zile sau săptămâni.
Diferența este că, în cazul e-UNBR, miza nu este un extras de carte funciară, ci dreptul la apărare. Asistența juridică obligatorie nu poate aștepta repornirea unui server. În cauzele cu persoane reținute sau arestate, termenele se socotesc în ore, nu în săptămâni.
Întrebarea este, prin urmare, simplă: dacă e-UNBR nu funcționează o zi, o săptămână sau, ca la ANCPI, trei luni, cum se va desemna avocatul din oficiu? Va exista o procedură alternativă, prevăzută expres și testată, sau se va pune și justiția pe pauză?
Din documentele publice ale proiectului rezultă cerințe detaliate privind inteligența artificială, interoperabilitatea și securitatea. Nu am identificat însă o cerință explicită privind continuitatea activității: o procedură manuală de rezervă, cu temei normativ, care să poată fi activată imediat. Dacă ea există, ar trebui făcută publică. Dacă nu există, acum este momentul să fie prevăzută, nu după primul incident.
Mai trebuie spus un lucru: actualul mecanism, cu liste de permanență și desemnări telefonice prin SAJ, este imperfect, dar funcționează fără curent electric. Nu ar trebui desființat, ci păstrat ca plan B.
De ce am învățat să tăcem
Dacă eficiența era scopul, de ce nu a intervenit nimeni atunci când a devenit evident că lucrurile merg din rău în mai rău? De ce am învățat să tăcem când ar trebui să vorbim?
Răspunsul este simplu. Prea multe persoane au strigat, verbal sau în scris, fără argumente. Zgomotul a acoperit semnalul, iar critica a devenit suspectă prin definiție.
De aici s-a născut prejudecata potrivit căreia cel care arată un neajuns este o persoană incomodă, nu una utilă. Iar un sistem care îi tratează pe cei care semnalează problemele ca pe niște adversari nu are cum să se corecteze.
Ce ar trebui făcut
Închei cu concluzia doamnei avocat Andreea Memet, care este, practic, reflexia fidelă a celor afirmate și de mine în trecut: „Digitalizarea ar trebui să însemne mai puțină birocrație și mai multă predictibilitate, nu mutarea cozilor de la ghișeu în fața unui ecran”. Pentru asta, eu aș propune câteva lucruri minime:
1. Fiecare sistem public critic, inclusiv e-UNBR, să aibă prin lege o procedură de continuitate: cine decide trecerea pe regim manual, cum se înregistrează actele, cum se păstrează rangul sau termenul și cum se face sincronizarea la repornire.
2. Canalul fizic sau telefonic să rămână disponibil ca alternativă, nu să fie desființat odată cu lansarea platformei.
3. Procedura de rezervă să fie testată periodic, nu descoperită în timpul crizei.
4. Instituțiile să comunice regulat și verificabil starea sistemelor, nu să tacă săptămâni la rând.
5. Cei care semnalează disfuncționalități, cu argumente, să fie ascultați, nu marginalizați.
ANCPI ne-a arătat costul lipsei unui plan B. Ar fi păcat ca profesia de avocat să afle același lucru pe pielea justițiabililor.
[1] Verifi, status ANCPI, verificat la 28.09.2026, disponibil aici.
[2] Economedia, portalul ONRC, 21.08.2024, disponibil aici.
[3] AGERPRES, lansarea e-UNBR, 28.04.2026, disponibilă aici.
[4] StartupCafe, licitația e-UNBR, 21.08.2026, disponibilă aici.
Avocat Radu SORA, SORA & ASOCIAȚII
Articol publicat inițial pe JURIDICE.ro la 12 octombrie 2026: www.juridice.ro/859728/esecul-digitalizarii-ce-se-intampla-cand-sistemul-cade.html.
