Acest articol face parte din seria „Inteligența artificială – instrument, nu substitut”, o serie de durată dedicată unei teme pe cât de ofertante, pe atât de actuale. Primul episod a analizat proiectul B563/2026 și platformele juridice automatizate. Episodul de față se ocupă de dreptul de autor asupra rezultatelor generate de AI. Seria continuă.
Introducere
În primul episod am susținut că inteligența artificială poate fi un instrument foarte util în mâna avocatului, dar nu îi poate lua locul. Am pornit atunci de la propunerea legislativă B563/2026 și de la o idee simplă: serviciul juridic presupune o persoană care își asumă, cu numele ei, sfatul pe care îl dă.
Episodul al doilea mută discuția pe un teren vecin, dar care confirmă aceeași teză: dreptul de autor. Întrebarea este dacă un text, o imagine sau o piesă muzicală generată de AI este „operă” și, dacă da, a cui. Răspunsul pe care îl dau, deocamdată fără excepție, instanțele și autoritățile europene este același pe care l-am dat pentru serviciile juridice: AI este instrument, nu autor.
Punctul de plecare este briefingul publicat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) la 21 octombrie 2026, Copyright and artificial intelligence-generated outputs. Protectability of outputs and competition with human-created works[1]. Documentul face inventarul jurisprudenței și al pozițiilor din UE, SUA și China și arată cât de repede concurează producția AI cu operele create de oameni.
Regula: nu există operă fără autor uman
Nici Directiva (UE) 2019/790, nici Regulamentul (UE) 2024/1689 (AI Act) nu spun dacă rezultatele generate de AI sunt protejate. AI Act a fost construit după logica siguranței produselor și se ocupă de dreptul de autor doar pe partea de intrare: furnizorii de modele de uz general trebuie să respecte rezervarea drepturilor din art. 4 alin. (3) al Directivei și să publice un rezumat al conținutului folosit la antrenare (art. 53).
Golul este acoperit de jurisprudența CJUE. De la Infopaq (C-5/08) și Painer (C-145/10) până la Cofemel (C-683/17) și Mio și konektra (C-580/23 și C-795/23), Curtea a construit un criteriu constant: opera este originală atunci când reflectă creația intelectuală proprie a autorului, exprimată prin alegeri libere și creative[2]. Unde rezultatul este dictat de constrângeri tehnice și nu lasă loc libertății creative, nu există operă.
Dreptul român spune același lucru, mai direct. Legea nr. 8/1996 protejează operele originale de creație intelectuală (art. 7) și prevede că autor este persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera (art. 3 alin. (1))[3]. O mașină nu poate fi autor, iar un rezultat în care nu se regăsește aportul creativ al unui om nu este operă.
Concluzia nu este că tot ce trece prin AI cade în domeniul public. Cine folosește AI ca pe un aparat foto sau ca pe un program de editare și face alegeri creative substanțiale rămâne autor. Briefingul EPRS rezumă criteriile: gradul de control creativ, măsura în care rezultatul reflectă alegerile personale ale omului și dacă aportul constă în selecția, aranjarea sau transformarea substanțială a materialului generat.
Unde se trage linia: promptul nu face autorul
Extremele sunt clare. Rezultatul generat fără intervenție umană nu este protejat. Opera la care AI a fost doar unealta unui creator rămâne protejată. Zona gri este promptul, iar instanțele europene au început să o hașureze.
Praga, 2023. Tribunalul municipal a refuzat protecția pentru o imagine generată pe baza unui prompt care descria doar subiectul dorit. Reclamantul nu a dovedit că rezultatul s-a bazat pe instrucțiuni concrete sau pe un aport creativ suficient, iar prompturile au fost tratate ca simple idei.
Frankfurt, decembrie 2025. Într-o piesă cu versuri scrise de om și muzică generată de AI, cele două componente se analizează separat. Versurile rămân protejate, iar autorul lor poate cere încetarea folosirii piesei în măsura în care îi sunt încălcate drepturile asupra versurilor.
München, februarie 2026, și Düsseldorf, aprilie 2026. Ambele instanțe admit, în principiu, că promptul poate fundamenta protecția, dar numai dacă alegerile creative determină rezultatul atât de mult încât acesta poartă amprenta personalității celui care l-a formulat. Simpla alegere a unei variante dintre cele propuse de AI nu ajunge. Nici abonamentul premium, nici timpul investit nu contează.
În afara UE, linia nu este trasă în același loc. În SUA, Copyright Office a refuzat înregistrarea imaginii Théâtre D’opéra Spatial, deși autorul folosise peste 600 de prompturi, iar instanța de apel din Thaler v. Perlmutter a confirmat că autorul trebuie să fie om. În China, instanțele au acordat protecție unei imagini obținute prin selecția din peste 150 de prompturi și modificări ulterioare, ba chiar au recunoscut ca titular societatea care opera sistemul. Modelul chinez nu este compatibil cu abordarea antropocentrică a CJUE.
Pentru practician, lecția este de probă. Cine pretinde un drept de autor asupra unei lucrări realizate cu AI trebuie să poată arăta ce a decis el și ce a decis mașina: istoricul prompturilor, variantele respinse, modificările ulterioare. Fără această documentare, rezultatul va fi tratat ca generat, nu creat.
Consecințe practice: piață, remunerare, contracte
Piața. Producția AI nu mai este o curiozitate. Briefingul EPRS citează date potrivit cărora, în iunie 2026, jumătate din piesele încărcate zilnic pe o platformă globală de streaming erau generate de AI. Australia și Franța au exclus deja din topurile oficiale muzica generată integral de AI, iar asociația franceză SNEP cere intervenție umană substanțială și indicarea clară a folosirii AI.
Paradoxul remunerării. Tocmai pentru că nu este protejat, conținutul generat de AI nu poate fi licențiat și nu generează remunerație. Pentru utilizator devine astfel mai ieftin decât opera umană. Organismele de gestiune colectivă propun soluții (remunerație pentru operele care au influențat rezultatul, modelul de licențiere GEMA, o taxă pe sistemele AI), dar niciuna nu are încă un criteriu juridic clar pentru a stabili „influența” unei opere asupra rezultatului.
Contractele. Aici se mută, în practică, întreaga discuție. Câteva consecințe directe pentru contractele de comandă și de cesiune (agenții, design, conținut, software):
• cesiunea drepturilor patrimoniale asupra unui rezultat generat integral de AI riscă să aibă un obiect inexistent, pentru că nu există drept de autor de cedat;
• clauza de garanție a originalității trebuie să spună expres dacă și cum a fost folosit AI;
• beneficiarul are interes să ceară documentarea aportului uman, pentru că el va trebui să o probeze într-un eventual litigiu;
• de la 2 august 2026, obligațiile de transparență din art. 50 AI Act privind marcarea conținutului generat devin și ele un punct de conformitate.
Concluzii
Dreptul de autor ajunge, pe drumul lui, la aceeași concluzie la care am ajuns pentru serviciile juridice. Valoarea protejată nu este textul, imaginea sau sunetul, ci omul din spatele lor: alegerea lui, judecata lui, răspunderea lui.
AI poate produce în câteva secunde ceva ce seamănă cu o operă, după cum poate produce ceva ce seamănă cu o consultație juridică. Asemănarea nu este însă suficientă. Fără un autor nu există operă, iar fără un avocat nu există serviciu juridic.
Comisia Europeană a lansat în 2026 două consultări asupra reformei dreptului de autor, iar Parlamentul European a cerut din nou, în martie 2026, excluderea conținutului generat integral de AI de la protecție. Până la o eventuală intervenție legislativă, instrumentele există deja: criteriul originalității din jurisprudența CJUE și Legea nr. 8/1996. Ele trebuie doar aplicate cu rigoare, de la caz la caz.
Rămâne o întrebare pentru episodul următor. Dacă nici munca avocatului nu este, în fond, protejată de dreptul de autor, ce justifică rezervarea profesiei? Răspunsul nu ține de proprietatea asupra textului, ci de răspunderea pentru el.
[1] A. Akritidou, Copyright and artificial intelligence-generated outputs. Protectability of outputs and competition with human-created works, EPRS, Parlamentul European, briefing actualizat la 21 octombrie 2026.
[2] CJUE, hotărârile din 16 iulie 2009, C-5/08, Infopaq International; 1 decembrie 2011, C-145/10, Painer; 1 martie 2012, C-604/10, Football Dataco; 13 noiembrie 2018, C-310/17, Levola Hengelo; 12 septembrie 2019, C-683/17, Cofemel; 4 decembrie 2025, C-580/23 și C-795/23, Mio și konektra.
[3] Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 alin. (1) și art. 7.
Avocat Radu SORA, SORA & ASOCIAȚII
Articol publicat inițial pe JURIDICE.ro la 3 noiembrie 2026: www.juridice.ro/865582/inteligenta-artificiala-instrument-nu-substitut-despre-proprietatea-intelectuala-ii.html.
