O indignare legitimă? Să-ți facă avocatul contractul?
Proiectul de lege B563/2026 a inflamat o parte a societății civile. Motivul revoltei: serviciile juridice ar urma să fie prestate, Doamne ferește, de juriști calificați.
Unde o să ajungem? Mâine o să fim obligați să mergem la medic pentru o rețetă. Poimâine o să ne facă bilanțul un contabil. Iar într-o zi neagră, poate chiar ne vom construi casa după un proiect semnat de un arhitect. Ce e cu abuzurile astea?
La o privire mai atentă, constatăm însă un lucru curios. Toate aceste „abuzuri” există deja de zeci de ani, sunt reglementate prin lege și nimeni nu le numește monopol. Cuvântul acesta pare rezervat, prin tradiție, exclusiv avocaților.
Dictatura halatului alb
Să începem cu medicina, cel mai vechi și mai nerușinat monopol. În România, nu poți pune un diagnostic, nu poți prescrie un tratament și nu poți opera pe nimeni dacă nu ești medic înscris în Colegiul Medicilor. Ai citit trei articole pe internet și ai urmărit un serial cu doctori? Irelevant.
Farmaciștii sunt la fel de abuzivi. Un antibiotic se eliberează doar pe bază de rețetă, doar dintr-o farmacie autorizată, doar de un farmacist. Vânzătorul de la chioșcul din colț, deși are un zâmbet excelent și program non-stop, nu are voie să-ți dea Augmentin.
Nimeni nu organizează conferințe de presă despre „monopolul medicilor asupra diagnosticului”. Nimeni nu spune că „sănătatea nu este proprietatea unei profesii”. Toată lumea înțelege, intuitiv, că o greșeală medicală costă scump și că pregătirea de specialitate nu e un moft corporatist.
Curios este că o greșeală juridică poate costa la fel de scump: o casă pierdută, o firmă falimentată, o moștenire ratată, un termen de prescripție scăpat. Doar că se vede mai târziu, uneori după ani, când nu mai are cine să răspundă.
Contabilii: monopol cu sens unic
Pe 21 octombrie 2026, CECCAR a cerut retragerea proiectului B563/2026, cu o formulă memorabilă: „Dreptul nu este proprietatea unei profesii”[1]. Frumos spus. Ar merita gravat pe frontispiciul sediului CECCAR, chiar sub tabloul membrilor.
Pentru că, în martie 2024, același CECCAR saluta cu entuziasm o acțiune a IPJ Neamț. Fuseseră identificate 150 de persoane fizice și juridice care țineau contabilitate fără a fi membre CECCAR, cu peste 100 de dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii. Președintele CECCAR declara atunci că reglementarea profesiei contabile este „esențială pentru protejarea afacerilor”[2]. Comunicatul vorbea chiar de „piratarea profesiei” și invita mediul de afaceri să verifice, înainte de orice colaborare, dacă respectivul contabil figurează în tabloul membrilor.
Așadar, contabilitatea ține de securitatea economică a României și trebuie apărată penal. Dreptul, în schimb, este un bun comun, la îndemâna oricui are un abonament la internet și un model de contract descărcat gratuit.
Paradoxul devine complet când ne uităm la practica pieței. Contabilii redactează contracte de muncă, acte constitutive, hotărâri AGA, acte adiționale și chiar asistă clienții la Registrul Comerțului. Nimeni nu le-a cerut licență în drept. Încercați, în schimb, să întocmiți și să depuneți bilanțul unei societăți ca avocat. Veți descoperi rapid că nu este o atribuție la liber.
Nu reproșăm contabililor că își apără profesia. Le reproșăm doar convingerea că regula este bună când îi protejează și abuzivă când îi privește pe alții.
Arhitecții, inginerii și tirania ștampilei
Vreți să vă construiți o casă? Felicitări, intrați în cel mai sofisticat sistem de monopoluri suprapuse din legislația română.
Proiectul pentru autorizația de construire trebuie semnat de un arhitect cu drept de semnătură, înscris în Tabloul Național al Arhitecților, potrivit Legii nr. 184/2001 și Legii nr. 50/1991. Proiectul trebuie apoi verificat de verificatori de proiecte atestați pe cerințe esențiale, potrivit Legii nr. 10/1995. Pe șantier, lucrările sunt urmărite de un responsabil tehnic cu execuția și de un diriginte de șantier, ambii atestați. Iar dacă ceva crapă, un expert tehnic atestat ne spune de ce.
Iată o listă lungă de profesii protejate pentru o singură clădire. Nicio asociație patronală nu a calculat, indignată, câte sute de milioane pierde economia din cauza obligației de a avea proiect semnat. Nimeni nu a strigat că „spațiul nu este proprietatea unei profesii”.
Toată lumea înțelege că o clădire prost proiectată cade pe cineva. Mai puțin înțeleasă este ideea că un contract prost redactat cade și el pe cineva. Doar că dărâmăturile se numesc nulitate, rezoluțiune, executare silită și ani de proces.
Pentru avocații care lucrează în dreptul construcțiilor, ironia e și mai savuroasă. Un contract FIDIC adaptat greșit poate costa un antreprenor mai mult decât toate onorariile de proiectare la un loc. Totuși, proiectul de arhitectură cere semnătură autorizată, iar contractul de zeci de milioane de euro, nu.
Serviciile publice și profesiile cu atribuții rezervate
Lista „abuzurilor” continuă și în zona profesiilor care exercită o funcție de interes public.
Vreți să vindeți un teren? Codul civil cere formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute, iar actul îl face notarul. Nu contabilul, nu agentul imobiliar, nu vecinul care „s-a mai ocupat de d-astea”. Vreți să executați silit un debitor? Doar executorul judecătoresc. O evaluare pentru garanții bancare? Evaluator ANEVAR. O procedură de insolvență? Practician UNPIR. Un raport de audit statutar? Auditor financiar autorizat. Consultanță fiscală? Consultant fiscal înscris în Camera Consultanților Fiscali.
Fiecare dintre aceste profesii are propria lege, propriul tablou, propriul corp profesional și, în multe cazuri, protecție penală. Articolul 348 din Codul penal sancționează, în termeni generali, exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizare. Nu există o excepție pentru „dar eu doar redactam contracte”.
Niciuna dintre aceste rezervări nu este considerată atac la libertatea economică. Sunt considerate, pe bună dreptate, garanții pentru cel care cumpără serviciul și nu are cum să-i evalueze singur calitatea. Exact aceasta este și rațiunea protejării serviciilor juridice.
Cum fac alții: Occidentul, acest bastion al monopolului
Criticii proiectului invocă adesea „modelul occidental”. Să ne uităm, așadar, la Occident.
Statele Unite, patria liberei inițiative, sancționează în toate statele unauthorized practice of law. Consultanța juridică și redactarea de acte juridice pentru altul de către o persoană care nu este admisă în barou constituie, în multe state, infracțiune. Nimeni nu acuză America de socialism corporatist.
Franța a rezolvat problema încă din 1990. Titlul II al Legii nr. 71-1130 rezervă consultanța juridică și redactarea actelor sub semnătură privată pentru altul, cu titlu obișnuit și remunerat[3], avocaților și profesiilor juridice reglementate. Experții contabili francezi pot face acte juridice doar ca accesoriu direct al prestației contabile[4], nu ca activitate de sine stătătoare. Exact invers față de practica românească.
Germania are o lege dedicată, Rechtsdienstleistungsgesetz (RDG). Regula este că serviciile juridice extrajudiciare pot fi prestate doar în măsura în care legea le permite expres. Celelalte profesii pot presta servicii juridice numai ca activitate accesorie a profesiei lor principale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a validat această logică încă din 1996. În cauza C-3/95, Reisebüro Broede[5], Curtea a admis că obligația de a apela la un avocat restrânge libera prestare a serviciilor. A considerat însă restricția justificată de protecția destinatarilor serviciilor și de buna administrare a justiției.
O precizare onestă se impune. Modelele occidentale rezervă prestarea serviciilor juridice pentru alții, contra cost. Ele nu obligă, de regulă, părțile să ia avocat pentru fiecare contract pe care și-l redactează singure. Aceasta este, de altfel, distincția pe care dezbaterea despre B563/2026 ar trebui s-o facă, în loc să strige „monopol” la orice regulă de calificare.
De ce serviciile juridice să nu fie protejate?
Recapitulăm. Medicul are monopol pe diagnostic, farmacistul pe medicament, contabilul pe contabilitate, arhitectul pe proiect, notarul pe actul autentic, executorul pe executare. Fiecare are tablou, corp profesional și protecție penală. Toate acestea sunt numite „garanții” și „interes public”.
Avocatul, care are studii de drept, examen de primire, stagiu, pregătire continuă obligatorie, asigurare de răspundere profesională, secret profesional și răspundere disciplinară, este singurul căruia protejarea profesiei i se reproșează ca „monopol”.
Adevărul este mai simplu. Reglementarea unei profesii nu îl protejează pe profesionist, ci pe client. Clientul nu poate evalua singur calitatea unui diagnostic, a unui bilanț, a unei structuri de rezistență sau a unui contract. De aceea, statul îi garantează că persoana căreia îi plătește serviciul are pregătirea necesară și răspunde pentru greșeli.
Proiectul B563/2026 poate și trebuie dezbătut, iar unele soluții ale lui pot fi rafinate. Dar dezbaterea ar câștiga în seriozitate dacă cei care strigă „monopol” ar accepta aceeași regulă pe care o cer, cu fermitate, pentru propria profesie.
Și, pentru liniștea celor mai indignați dintre noi, o lămurire. Nimeni nu va interzice cuiva să-și redacteze singur contractul, așa cum nimeni nu interzice cuiva să ia o aspirină fără rețetă sau să-și țină singur evidența cheltuielilor casei. Nu există poliția contractelor care să bată la ușă pentru că ai scris cu mâna ta un contract de închiriere. Chiar presa care critică proiectul observă că textul nu prevede o sancțiune proprie pentru documentele redactate fără avocat[6].
Problema apare într-un singur loc: la vânzător. Când o persoană neautorizată se apucă să ofere, să vândă sau să presteze servicii juridice pentru alții, contra cost, ea este cea care răspunde. Răspunde penal pentru exercitarea fără drept a profesiei, exact cum răspunde falsul medic, falsul contabil sau falsul arhitect. Pacientul care a ajuns la un fals medic nu este tras la răspundere. El este victima. La fel și clientul căruia i s-a vândut un „pachet juridic” de cineva care nu avea dreptul să-l presteze.
Regula nu îngrădește, așadar, libertatea omului de a se ocupa singur de treburile lui. Ea îngrădește doar libertatea altcuiva de a-i vinde, pe bani, o competență pe care nu o are.
Până atunci, rămâne valabilă întrebarea de la început, cu toată indignarea cuvenită: unde o să ajungem, dacă ne vom face și contractele cu un jurist?
[1] „CECCAR acuză tentativa de creare a unui monopol pentru avocați: «Dreptul nu este proprietatea unei profesii»”, desteptarea.ro, octombrie 2026, disponibil aici.
[2] „Asanarea pieței serviciilor contabile: peste 100 de dosare penale, instrumentate de IPJ Neamț”, stiripesurse.ro, 12 martie 2024, disponibil aici.
[3] Réponse ministérielle du 28 mai 1992 (Garde des Sceaux) privind titlul II al Legii nr. 71-1130 din 31 decembrie 1971, publicată în Defrénois nr. 1/1993, disponibil aici.
[4] Assemblée nationale, legislatura a X-a, Question écrite nr. 3760 (experți contabili), cu răspunsul ministrului justiției, disponibil aici.
[5] CJCE, hotărârea din 12 decembrie 1996, cauza C-3/95, Reisebüro Broede c. Gerd Sandker, ECLI:EU:C:1996:487, disponibil aici.
[6] „Proiectul depus la Senat ar impune avocat pentru actele firmelor și unele contracte comerciale”, sfin.ro, octombrie 2026, disponibil aici.
Avocat Radu SORA, SORA & ASOCIAȚII
Articol publicat inițial pe JURIDICE.ro la 23 octombrie 2026: www.juridice.ro/862952/abuzul-suprem-sa-ti-faca-avocatul-contractul.html.
