Dacă e-Terra cade, trebuie să cadă și piața imobiliară?
Toată lumea vorbește despre atacul informatic.
Eu aș spune că atacul informatic nu este problema.
Problema este că statul român a construit un serviciu public critic fără procedură de funcționare în caz de avarie.
Aceasta este lacuna Legii nr. 7/1996: inexistența unei proceduri de continuitate a serviciului public de cadastru.
Aceasta este adevărata vulnerabilitate.
ANCPI poate funcționa și în sistem fizic.
Acum aproape douăzeci de ani, când a fost implementat sistemul e-Terra, acesta a reprezentat un pas firesc către digitalizarea serviciilor de cadastru și carte funciară.
Astăzi însă, după blocarea sistemului informatic, pare că am uitat un lucru elementar.
ANCPI nu înseamnă e-Terra.
e-Terra este doar instrumentul prin care ANCPI își desfășoară activitatea.
Cartea funciară a existat înainte de e-Terra și va exista și după e-Terra.
Cartea funciară funcționează în Transilvania de peste 150 de ani. Ea a funcționat zeci de ani fără calculatoare, fără internet, fără baze de date digitale și fără e-Terra. A afirma că publicitatea imobiliară nu mai poate funcționa în lipsa unei platforme informatice înseamnă a confunda instituția juridică a cărții funciare cu instrumentul tehnic utilizat astăzi pentru administrarea acesteia.
Tocmai de aceea îmi este greu să accept ideea că, în momentul în care platforma informatică devine indisponibilă, întreaga piață imobiliară a României trebuie să se oprească.
Nu se mai pot vinde imobile.
Nu se mai pot constitui ipoteci.
Nu se mai pot acorda credite garantate.
Nu se mai pot înscrie drepturi reale.
Nu se mai poate munci în acest domeniu.
Nu pentru că legea interzice aceste operațiuni.
Ci pentru că un program informatic nu funcționează.
Și atunci apare întrebarea firească.
Este normal ca funcționarea unui serviciu public esențial să depindă exclusiv de existența unei aplicații informatice?
În opinia mea, răspunsul este nu.
Problema nu este că e-Terra a fost atacată.
Problema este că statul nu pare să fi prevăzut o procedură alternativă de funcționare.
Instanțele continuă să judece dacă ECRIS cade. Dacă un dosar de instanță dispare, există o procedură de reconstituire.
Băncile au proceduri de continuitate dacă sistemele informatice devin indisponibile.
ANAF are mecanisme de lucru atunci când platformele electronice nu funcționează.
În schimb, în cazul ANCPI, impresia este că întreaga activitate a fost suspendată.
Aceasta nu este o problemă informatică.
Este o problemă de organizare administrativă.
Cartea funciară nu este un software.
Cartea funciară este o instituție juridică.
Dacă registrele de carte funciară au funcționat zeci de ani înainte de digitalizare, este greu de susținut că, în anul 2026, statul nu poate institui o procedură provizorie de lucru pe suport fizic până la repunerea în funcțiune a sistemului informatic.
Nu susțin renunțarea la digitalizare.
Dimpotrivă.
Susțin însă că orice serviciu public critic trebuie să aibă un plan de continuitate.
În situații excepționale, cererile ar putea fi înregistrate în registre fizice, cu păstrarea ordinii cronologice.
Extrasele ar putea fi emise pe baza arhivei existente.
Înscrierile efectuate în această perioadă ar putea fi introduse ulterior în sistemul informatic, păstrând rangul de la data depunerii cererii.
Nu este o soluție perfectă.
Dar este infinit mai bună decât blocarea completă a circuitului civil.
Pentru că, în acest moment, nu discutăm doar despre un inconvenient administrativ.
Discutăm despre imposibilitatea exercitării efective a dreptului de proprietate pentru mii de persoane, despre credite care nu pot fi acordate, investiții care nu pot fi realizate și tranzacții care nu pot fi încheiate.
Digitalizarea trebuie să simplifice exercitarea drepturilor.
Nu să transforme o defecțiune tehnică într-o suspendare de facto a acestora.
Principiul continuității serviciului public
Nu în ultimul rând, amintesc că în dreptul administrativ există un principiu fundamental, uneori trecut cu vederea tocmai pentru că pare firesc: serviciile publice trebuie să funcționeze în mod continuu.
Acest principiu nu înseamnă că nu pot apărea incidente tehnice.
Înseamnă însă că statul trebuie să prevadă din timp modalitatea în care activitatea continuă atunci când acestea apar.
Instanțele judecătorești nu își suspendă activitatea dacă sistemul ECRIS devine indisponibil.
Băncile au proceduri de continuitate pentru situațiile în care sistemele informatice nu funcționează.
Operatorii de infrastructuri critice sunt obligați să aibă planuri de continuitate și de recuperare.
În cazul ANCPI, însă, impresia este că lipsa aplicației informatice echivalează cu suspendarea serviciului public.
Or, tocmai aceasta este vulnerabilitatea care trebuie eliminată.
Quo Vadis, ANCPI?
În fine, mâine, 5 august, Guvernul ne va mai da detalii.
Cel puțin așa a promis.
Dar indiferent de momentul în care e-Terra își va relua funcționalitatea, problema lipsei de alternativă rămâne nu doar la ANCPI.
Chiar și la cloud-ul guvernamental și la orice serviciu din online, inclusiv mult anunțatul e-UNBR.
Nu există alternativă în cazul unei defecțiuni sau disfuncționalități ale e-Terra.
S-a râs mult de dosarul cu șină, dar uite că tot el trebuie să ne salveze.
Cel puțin temporar.
Viața trebuie să meargă înainte și toți trebuie să trăiască.
S-a dovedit că oprirea planetei din cauza pandemiei a fost o nenorocire.
La fel e și cu oprirea pieței imobiliare pe motiv de COVID al e-Terra.
Eu zic că trebuie să trecem rapid la treabă, avocați, notari, specialiști ANCPI, Guvern și să găsim soluții rapide de repornire a serviciilor ANCPI și, nu în ultimul rând, să creăm o alternativă în cazul unei situații ca aceea cu care ne confruntăm acum.
Nu o să fie perfectă, dar va da puțină speranță.
Va fi, probabil, ca mult hulitul vaccin anti-COVID, dar va reporni piața imobiliară și tot ecosistemul din jurul ei.
Hai că se poate!
P.S.
Ca să fiu mai clar pentru cine nu a înțeles.
Indiferent de momentul repornirii e-Terra, trebuie neapărat să fie elaborat și adoptat un proiect concret de modificare a Legii nr. 7/1996 și toate normele aferente, prin introducerea unei proceduri de funcționare în caz de indisponibilitate a sistemului informatic. Mai mult, acest atac poate reprezenta o lecție și o trezire la realitate în ceea ce privește dependența noastră de sistemele informatice. Ar trebui identificate și alte zone vulnerabile și create alternative, altfel vom risca o nouă situație în care totul va înceta pentru că sistemul X sau Y nu mai funcționează.
Atenție! Reiterez faptul că nu susțin revenirea la hârtie, la paper system, ci subliniez obligația legală a statului de a avea un Business Continuity Plan pentru un serviciu public critic.
De exemplu, în Anglia și Țara Galilor, HM Land Registry are prevăzute expres proceduri pentru indisponibilitatea serviciilor electronice, inclusiv posibilitatea revenirii la formulare pe hârtie și alte modalități de continuare a activității atunci când serviciile digitale nu sunt disponibile. Manualele tehnice tratează explicit HM Land Registry system not available și Operational service continuity.
Așa că nici măcar nu am fi pionieri; am fi doar diligenți.
În al treisprezecelea ceas.
Am și o propunere de lege ferenda. Se poate accesa aici.
Avocat Radu SORA, SORA & ASOCIAȚII
Articol publicat inițial pe JURIDICE.ro la 4 august 2026: www.juridice.ro/841664/solutia-pentru-repornirea-serviciilor-ancpi.html.





